Întrebare

La sfârşitul vieţii mele, cum doresc eu să se aducă aminte de mine. Ce vreau să se spună  despre mine? Vreau să se spună că am fost un creator de modă strălucit, că am fost un sculptor, un pictor bun sau că am fost un om care a făcut tot posibilul ca să transforme viaţa multor oameni şi să manifeste acea divinitate în umanitate? Şi odată ce am definit care este prioritatea mea şi ideea care mă domină şi pentru ceea ce consider că viaţa mea merită să fie trăită înseamnă că nu visând, ci specificând un plan structurat de acţiune voi da cel mai bun rezultat, cea mai bună profitabilitate pentru că te vei evalua pentru cât de mult poţi să faci din ceea ce doreşti şi vei avea cea mai mare eficienţă dar cu toate puse laolaltă voi avea cea mai mare inspiraţie.

Şi cu toţii avem potenţialul prin această întrebare să definim ce anume vrem să trăim şi cum vrem să fim recunoscuţi.

Iar celelalte idei, prioritizate în funcţie de necesitatea lor şi dacă vedem cum un lucru ne ajută la scopul nostru primar nu mai este o povară şi vom merge aproape simultan cu cele două, dar dacă nu este o conexiune în cele două nu le vom face. Viaţa se complică dacă este trebuie şi dacă nu este iubesc şi doresc.