Munca din iubire și nu din sacrificiu

Mi-a plăcut să lucrez pentru mine de obicei dar am fost pusă în situaţia în care a trebuit să fac echipă cu cineva într-o companie şi nu s-a potrivit, era prea multă subordonare din partea mea şi prea multe compromisuri făcute pentru alţii.

M-am uitat şi am zis că îmi pierd poziţia din acea infrastructură dar am zis că nu este pierdere fără câştig. Atunci am ieşit afară din acea structură şi mi-am făcut propria mea infastructuă.

De multe ori suntem puşi în unele situaţii pe care nu le vedem clare de la început și atunci vrem suportul unui angajator. Dar dacă chiar te deranjează cu adevărat, iar cantitatea de compromis și de sacrificiu este atât de mare încât depăşeşte remunerarea, atunci voi fi pus în situaţia de a lua o decizie.

Cât sunt frustrat şi nervos nu pot lua o decizie sau o alegere. Atunci doar reacţionez, sunt impulsiv. Când facem ceva din impuls avem regrete.

Ne uităm în trecut şi vedem că cele mai multe dintre acţiunile noastre au fost făcute instinctiv şi impulsiv ceea ce înseamnă că au fost făcute necalculat, prosteşte.

Atunci ne vom bloca şi ne vom întreba dacă mai vrem să facem o acţiune la nervi. Vom zice că nu şi vom aştepta jumătate de an poate pentru că sperăm că lucrurile se vor schimba. Lucrurile nu se vor schimba ci noi vom fi cei care ne vom schimba. Mintea când se schimbă, mentalitatea şi felul cum ne privim pe noi, pe valoarea noastră valoarea vieţii noastre – toate acestea sunt derivate din suma observaţiilor precedente și atunci ne putem schimba destinaţia şi avem o alegere iar acea alegere are o consecvenţă şi o acţiune care duce spre ceva. Dar un om din haos și din furie care aruncă în toate direcţiile, cum să ştie acest om dacă e bine sau rău? Îi va părea rău pentru aceste reacţii şi atunci merge la mai multă subordonare şi iar ajunge la o masă critică, iar devine impulsiv şi nicicum nu ajunge la o claritate.

Totul este bazat pe fizică şi matematică este ca un sistem oscilatoriu  – putem să fim un punct care să ştim unde suntem dar asta doar dacă stăm şi ne uităm că de exemplu acest şef care mă critică cu ce îmi serveşte oare? Nouă nu ne place decât să ne laude cât de bine am făcut. Dar oare ce am nevoie – dacă iubesc ce fac nu privesc ca pe un sacrificiu dar dacă fac ceea ce dispreţuiesc are să fie un sacrificiu. Dacă vrem ceva cu adevărat şi este aliniat cu valoarea noastră personală, atunci ştim exact spre ce tindem, altfel habar nu avem unde suntem pentru că trăim din lipsuri, emoţii şi impulsivitate.

Care sunt fricile în ceea ce facem – îmi este frică să fiu criticat, să supăr pe cineva, îmi este frică să nu rămân fără bani pentru că şi aceasta este posibil? După ce definim fricile ne dăm seama că asemenea critici le-am avut şi în trecut. Ne uităm care au fost beneficiile acestora, cum ne-au servit – am devenit mai disciplinat, mai ordonat, vedem că şi noi am criticat pe alţii…